Noul act normativ, care va intra în vigoare de vineri, aduce mai multe modificări Legii 295/ 2004 privind regimul armelor și munițiilor, a transmis, joi, Poliția Română.
În noua lege, la articolul 28, este prevăzut că Poliția poate cere reexeminarea psihologică a deținătorului de permis de port-armă.
„În intervalul de cinci ani, cât este valabil permisul de port armă, Poliția poate să solicite, oricând are motive întemeiate, o nouă evaluare psihologică a posesorului de permis de port-armă”, a declarat MEDIAFAX Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului general al Poliției Române (IGPR).
Actul normativ stabilește că medicii trebuie să anunțe poliția dacă rezultatele acestor evaluări nu au ieșit bine și să țină o evidență clară a acestora.
„Medicii vor fi obligați să țină o evidență a acestor analize și să anunțe, în termen de maximum cinci zile, Inspectoratului General al Poliției Române rezultatul examinărilor dacă în urma examenului medical se confirmă că titularul manifestă probleme de natură psihologică sau suferă afecțiuni care fac imposibilă menținerea autorizării pentru a deține arme și muniții letale „, a mai declarat Georgian Drăgan.
Conform noului act normativ, colecționarii de arme letale sau neletale nu mai au voie să procure muniție, cu excepția cazurilor în care vor să tragă în poligon, ei putând să facă acest lucru în baza unui aviz temporar valabil trei zile.
În legea care va intra în vigoare de vineri apare prevederea ca persoanele fizice să fie informate cu privire la expirarea valabilității permisului de armă cu cel mult șase luni și cel puțin 30 de zile înainte ca acesta să expire. Posesorul de permis de armă va fi anunțat și atunci când îi va fi prelungit permisul, dar și când acesta va fi dezactivat.
Noua reglementare face referire la procedura acordării certificatelor de dezactivare, precum și a certificatelor de transformare a armelor de foc în arme de recuzită.
Totodată, a fost reglemementată și procedura avizării personalului abilitat să poarte arme de serviciu, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române.